“Când începe timpul Adventului, este bine să ne amintim o legendă în care se spune că sărbătorirea Crăciunului era pentru cel rău ca un ghimpe în ochi. – “Dacă nu reușesc să vin cumva de hac Crăciunului, oamenii se vor apropia tot mai mult de Cei din ceruri şi creștinismul nu va mai putea fi stârpit niciodată” – îşi spunea el.
Acest gând îl măcina pe cel rău cu fiecare zi atât de mult încât devenise slab şi palid de îngrijorare. Dar, deodată a exclamat: -“Am găsit!” – Şi, ce găsise?! Febra Crăciunului. De atunci, an de an, în perioada de așteptare a Crăciunului, oamenii sunt cuprinși de agitație, de o stare febrilă. Negustorul se străduiește să-şi vândă marfa; vine duminica de argint, duminica de aur, dar în seara Crăciunului este aşa de ostenit că nu mai are chef nici să-şi numere banii. Între timp, gospodina care a avut grijă să pregătească cozonaci şi daruri pentru copii, pentru mătuși, nepoți şi unchi, în seara sfântă, doborâtă de oboseală, se așează pe canapea spunând: Lăsați-mă în pace! Nu mai pot! Nu mai am chef de nimic!
Toate trăirile subtile care ar trebui să lege în preajma Crăciunului ființa pământească a omului cu nemărginirile sunt nimicite ca sub lovituri de ciomag de cei doi slujitori ai celui rău: Graba şi Agitația. Prin aceștia acţionează dușmanul lui Dumnezeu asupra sufletului omenesc în această perioadă a anului. Dar cine v-a traversa aşa cum trebuie, liniștit şi senin, acest timp al așteptării, va afla în adâncul sufletului său un glas lăuntric care-i va dezvălui ceea ce se petrece în taină în preajma sa şi ce se pregătește în univers pentru noi toți.
E vremea în care, peste mulțimea de culori ale pământului se aștern văluri de ceață cenușii. Dar ele sunt doar solii; asemeni negurilor plutitoare ale dimineții care vestesc ziua.
În această perioadă a anului n-ar trebui să lăsăm să treacă nici o seară fără să ascultăm liniștea. Chiar dacă nu ne va trece prin cap nici un gând special, înălțător; liniștea ne va face să ne simțim foarte aproape de tainele lumii.” Friederich Rittelmeyer
